Lumi si Singu

Lumi e prietena mea pe care o iubesc foarte mult. O iubesc pentru că… e un fel de prieten universal. E imprevizibilă, se adaptează uşor la dispoziţia mea sau la vremea de afară. Lumi arată diferit în fiecare zi. Luni avea păr lung, ten închis şi ochi mari. Marţi purta musteaţă şi aveau un burtoi plin de bere. Miercuri avea ochelari şi purta barbă. Cu Lumi po’ să fac orice, dar absolut orice. Po’ să vorbesc despre fotbal, politică, dragoste, literatură, despre fetele cu care aş vrea să mă culc sau nu, cînd şi la ce am făcut ultima oară laba şi absolut despre tot ce-mi vine-n cap. Lumi niciodată nu zice că-s un labagiu obsedat, sau că-s un microbist disperat, niciodată nu face mutre cînd îi povestesc ceva mai puţin decent în timp ce mîncăm şi e gata să asculte tot ce-i povestesc. Îî place tot ce-mi place mie, şi mie la fel, îmi place tot ce-i place şi ei. Cum mai spuneam, Lumi posedă cu măiestrie arta adaptabilităţii rapide. Azi e cu mine la Gălbenuş şi bea ceai, mîine bea bere şi fumează la Speranţa, iar poimîine, de ce nu, ne tăvălim cu ea pe canapeaua din Bunker după vreo 2 sticle de vodcă, ea încurajîndu-mă să merg să fac cunoştinţă cu o tipă care-mi făcuse din ochi.  Se întîmpla chiar ca să stau cu ea la Eli-Pili, să ne luăm rămas bun şi după o juma’ de oră să ne vedem iaraşi în Bunker.

Într-o zi mă plimbam cu ea pe Bulevardul Moscovei. Vorbeam despre fete sau ceva de genu’. Cînd colo, aud că mă strigă cineva din spate. E chiar Lumi! Mă întrebă cum o mai duc, cu ce mă ocup, făcusem schimb de numere de  telefoane şi urîndu-mi numai bine ea plecase. După aia mă uit la Lumi şi o întreb „Cum de reuşeşti tu aşa ceva?” „Ce anume?”  Era nedumerită şi mă privea suspect. „Păi, cum ce anume? Te plimbi cu mine pe stradă, şi în acelaşi moment apari de undeva, mă strigi, îmi zici că demult nu m-ai vazut! Cum de reuşeşti asta?” „What the fuck, dude? Tre s-o ia-i mai domol cu fumatu’! N-o să isprăveşti bine dacă continui tot aşa.” Îmi zise, în timp ce îmi mîngîia atent chelia.

Ce să mai vorbim?  Lumi e cel mai minunat prieten pe care l-am avut vreodată. DAR. Fuck, ironia sorţii face ca întodeauna să existe un „dar”.

Se întîmpla ca Lumi să-şi bage piciorul în mine, asta credeam eu că o face pe cînd ea, defapt, îşi avea treburile sale lumeşti. În asemenea cazuri telefonul, Skype-ul, Facebook-ul şi Onoklassniki tăceau mîndri ca nişte partizani sovietici la întrebarea fasciştilor „Wo ist das Panzer?”. Numai că în cazul meu, întrebarea era „Wo ist Lumi?”. În fine, Lumi nu era întotdeauna cu mine. Nu era cu mine cînd mi-era rău, cînd mă gruzeam, cînd mergeam acasă după lucru sau dimineaţa la şcoală. Ăsta era „DAR”-ul ei. Cînd îmi trebuia cu adevărat, ea dispărea mişeleşte sau îşi găsea nişte ocupaţii care să nu-i permită să ne vedem. Şi anume acest cusur  al ei făcea prietenia noastră să fie una imperfectă. O uram pe Lumi atunci cănd eu mă gruzeam şi ea nu era cu mine. O uram pe Lumi cînd trebuia să iau o decizie şi-mi trebuia un sfat, iar ea, vezi bine, plecase la shopping.

O acceptam şi o iubeam pe Lumi aşa cum e ea, cu toate bunele şi relele sale, că doar asta înseamnă prietenia adevărată.

DAR. Cum spuneam, întotdeauna e loc pentru un „dar”, chiar şi în cazul meu. Adevărul e că eu mai o prietenă. O cheamă Singu şi e total diferită de Lumi. Singu apare atunci cînd îmi iau rămas bun de la Lumi. Ce-i drept, n-o iubesc foarte tare pe Singu, şi profit de ea cînd mi-e tare dor de Lumi. Treaba e că Singu, e o tipă tăcută (l-a început mi se păruse chiar că e mută), apatică şi foarte critică. Atunci cînd are ceva de spus, ea nu vorbeşte, ci îmi şopteşte foarte încet. Se aseamană un pic cu Lumi. La fel îi place ceea ce îmi place mie, po’ să-i zic orice doar că în orice moment poate să mă critice, să-mi vorbească urît. Îmi place să fiu cu Singu atunci cînd o urăsc pe Lumi. Eu mă enervez, iar ea, mîngîindu-mă grijuliu pe chelie dă afirmativ din cap şi-mi zice că Lumi e o curvă proastă şi că nu merită să mă gruzesc din cauza ei. Îmi place foarte mult s-o fac pe sadistu’ atunci cînd, după o perioadă de absenţă mă sună/îmi scrie Lumi şi mă întreabă dacă n-aş vrea să ne vedem. Atunci eu o fac să fie geloasă zicîndu-i că mi-am planificat demult ca ziua aceasta s-o petrec în exclusivitate cu Singu.

Îmi place să privesc un film cu Singu, să-i citesc o carte. Cel mai fain e cînd scriu, şi ea ca de obicei se furişează pe la spate şi îmi sărută chelia. Ooo, ador această plăcere pe ne-aşteptate. Ea se aşează lîngă mine, şi priveşte cum eu scriu, din cînd în cînd atrăgîndu-mi atenţia la greşelile gramaticale şi cele de expunere.

Şi dacă stau să mă gîndesc bine, chiar îmi place mai mult să fiu cu Singu. E oricînd disponibilă, cu ea mă simt om, pot să-mi manifest pe deplin personalitatea, în faţa ei sunt mereu în pielea goală, nu am şi nici nu pot ascunde ceva de la ea.

Într-o zi, după o lungă absenţă, mă va suna Lumi să mă cheme să ne vedem, să ieşim la un suc/bere/vodcă  iar eu ştiu ce-o să-i zic. O să-i zic aşa:

-          Ştii ce, Lumi? Da’ mai du-te tu în pizda mătii! (Îmi place la nebunie această expresie)

Şi atunci o s-o iau de mînă pe Singu, o să mergem la Obrîv. Eu o să-i citesc poezii, o să-i cînt la chitară, o să mîncăm mici şi pîine prăjită, ea o să mă asculte în tăcere şi urmărind soarele care se înneacă printre blocuri vom adormi unul în braţele celuilalt.

Şi muie Lumii!!!